Clienţii Cora au donat peste 45.000 lei pentru familii în nevoie

Cora şi Habitat for Humanity Cluj marchează azi finalizarea campaniei „Tu donezi la casă, ei ajung acasă!” în cadrul unui eveniment organizat de hypermarket in Galeria comercială, de la ora 16.00. Asociația va primi din partea companiei 47.833 lei, sumă strânsă din donațiile clienților făcute la casele de marcat în ultimele trei luni (35.333 lei) și din sponsorizarea din partea Cora Cluj (12.500 lei).

Banii vor fi folosiți pentru a construi locuințe decente pentru familii care locuiesc în condiții inadecvate.

„Pentru noi este finalizarea unei etape importante din colaborarea noastră cu Cora, dar abia așteptăm să continuăm prin a implica angajații Cora în munca de pe șantierul nostru din Jucu. Echipa Cora s-a implicat în strângerea de fonduri pentru a acoperi costurile materialelor a două din locuințele pe care Habitat for Humanity Cluj le construiește la Jucu. Pasul următor este să participe direct în schimbarea pe care donația o va aduce, prin participarea la construcția locuințelor Habitat for Humanity Cluj din Jucu. Îi așteptăm cu drag ca voluntari pe șantier și doresc să le mulțumesc pentru întreaga lor implicare!”

Ionuț Sâmpetrean, director executiv Habitat for Humanity Cluj.

Donația primită de către asociație va fi folosită în construcția a două din cele 15 locuințe pe care Habitat for Humanity Cluj le construiește până anul viitor în Jucu. Locuințele se adresează familiilor cu venituri mici, de la 2 la 5 membri, care locuiesc în condiții inadecvate: spații prea mici, locuințe care nu au fost izolate corespunzător și au igrasie, sau cărora le lipsesc utilități.

„Am ales asociația Habitat for Humanity Cluj ca beneficiar al campaniei „Cora și clienții săi împreună pentru comunitate” din două motive: dorința de a sprijini proiecte diferite de cele în care Cora Cluj s-a implicat până acum și dinamica proiectului care permite ca angajații Cora Cluj să participe, în calitate de voluntari, la activitățile de construcție de pe șantier. Mulțumim clienților Cora Cluj pentru generozitatea de care au dat dovadă pe tot parcursul campaniei, demonstrând încă o dată că din puțin putem face foarte mult împreună pentru semenii noștri.”

Elena Șraum, responsabil PR Cora Cluj.

Angajații Cora vor voluntaria pe șantierul Habitat for Humanity Cluj din Jucu, implicându-se în construcția locuințelor, împreună cu familiile partenere selectate în program. Cele 15 locuințe vor fi finalizate până în vara anului următor, cu ajutorul voluntarilor locali și internaționali.

ASOCIAȚIA PRIMA DATĂ ACASĂ

Construim un viitor mai bun pentru comunitate, printr-un program de locuire socială non-profit destinat familiilor cu venituri foarte mici și prin proiecte de intervenții constructive în sănătate și educație.

Leave a Comment