Ridicăm o casă la Cluj Build 2014

Am pornit evenimentul Cluj Build 2014 cu o dimineață cețoasă. Voluntarii echipei SDL, înscriși pentru prima zi a evenimentului, nu știau ce îî aștepta și întrebau unde e casa la care aveau să lucreze.

Ce au găsit a fost o fundație goală, cu marcajele făcute pentru pereți, și structurile pereților așezate împrejur. Au un scop simplu, dar care va cere multă implicare și entuziasm din partea lor: să ridice o locuință în cele șase zile dedicate evenimentului (poți să urmărești voluntarii construind prin livestreaming – [LINK EXPIRAT]).

Echipa a înțeles repede cum se ridică pereții și s-a pus pe treabă. Voluntarii puneau pereții pe poziție, îi ridicau, se asigurau că sunt drepte verificând cu un boloboc și le băteau în cuie pentru a le fixa.

Până la finalul zilei, pereții au fost sus, acoperite cu plăci de OSB și contrafișele puse, și voluntarii au pus centura pentru a pregăti ridicarea acoperișului. Toți au simțit că au avut o zi productivă. Predau ștafeta mai departe, echipei care va fi mâine pe șantier.

Mă așteptam să nu fim în stare să facem nimic, nu știam cum putem contribui. S-a dovedit că am putut să facem, se și vede progresul. Eu am ridicat pereți și am pus contrafișe, niște scânduri care se pun la colțurile casei, pentru a da rezistență structurii. E o atmosferă super în echipă, am mai făcut ieșiri și muncim bine împreună.

Ana Maria Țoțea, voluntar SDL.

ASOCIAȚIA PRIMA DATĂ ACASĂ

Construim un viitor mai bun pentru comunitate, printr-un program de locuire socială non-profit destinat familiilor cu venituri foarte mici și prin proiecte de intervenții constructive în sănătate și educație.

Leave a Comment