Prietenii de peste ocean – Habitat for Humanity Omaha

Am cunoscut o parte din echipa Habitat for Humanity Omaha în 2013, când împreună cu alți cunoscuți și prieteni din Omaha, Nebraska, au fost prima echipă internațională pe care am găzduit-o în acel an, la Chinteni. Au trecut doi ani și, dacă atunci ne-au lăsat o impresie bună, azi credem că au fost una din cele mai prietenoase și entuziaste echipe pe care le-am găzduit vreodată.

De atunci, au găzduit un voluntar de-al nostru, pe Daniel Naste, la ei în Omaha, unde a trăit o adevărată experiență americană și a construit pe șantierele de acolo. Mai important, prietenii noștri din Omaha au devenit susținători de departe al proiectului de la Jucu, prin donații periodice. Filialele asociației de peste tot din lume au o tradiție, care azi e inclusă și în politicile noastre interne: pot face donații către filiale tinere, către filiale care implementează proiecte mari pentru a le susține. Donațiile din Omaha ne-au ajutat să acoperim costurile a 10 acoperișuri în comunitatea de la Jucu. Susținerea lor va pune – la propriu – un acoperiș deasupra capului pentru 10 familii partenere. Și pentru asta le mulțumim din tot sufletul!

NOTĂ: Asociația PRIMA DATĂ ACASĂ a făcut parte din rețeaua Habitat for Humanity International timp de 18 ani, de la înființare din 1999 și până în 2017, când voluntarii au decis să își continue activitatea în mod independent. În prezent, nu suntem afiliați și nu facem parte din Habitat for Humanity, iar informațiile de pe acest site sunt prezentate cu titlu de informare și documentare, pentru acuratețea raportărilor despre activitatea noastră.

ASOCIAȚIA PRIMA DATĂ ACASĂ

Construim un viitor mai bun pentru comunitate, printr-un program de locuire socială non-profit destinat familiilor cu venituri foarte mici și prin proiecte de intervenții constructive în sănătate și educație.

1 thought on “Prietenii de peste ocean – Habitat for Humanity Omaha”

  1. Buna dimineața.Daca se poate mă ajutați și pe mine sa oprim o casa am 6 copii va rog din tot sufletul?

    Reply

Leave a Comment