Echipa EMERSON, din nou alături de familiile fără locuință

16 septembrie 2021

O echipă de 25 de voluntari, colegi în compania EMERSON din Cluj-Napoca, au dat sâmbătă o mână de ajutor la construcția comunității Britta Sofia din Jucu de Sus, locul în care 18 familii au ajuns deja ACASĂ.

Voluntarii EMERSON au lucrat la construcția celui de-al 10-lea duplex, în care după finalizare vor locui familiile Bica și Rus, două familii-partener selectate în primăvara acestui an. Echipați cu căști de șantier și masca necesară atât pentru protecție în timpul lucrărilor, cât și în această perioadă de pandemie, cei 25 de colegi au montat gips-carton la interior, au finalizat izolația termică interioară și au contribuit și la lucrări de tencuire și vopsire la exteriorul clădirii.

Datorită efortului lor, șase oameni care nu au avut niciodată locuința proprie și care locuiesc azi în condiții grele sunt mai aproape de prima locuință decentă și accesibilă din viața lor. Mulțumim tuturor voluntarilor care se implică în ridicarea comunității noastre de locuire socială!

acasa

Lorem ipsum amet elit morbi dolor tortor. Vivamus eget mollis nostra ullam corper. Natoque tellus semper taciti nostra primis lectus donec tortor.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.