O echipă de 6 persoane şi un înotător individual vor înota la Swimathon Cluj, pe 2 iulie, pentru a strânge fonduri pentru viitoarea locuinţă a unei bunici care creşte trei copii într-un fost CAP din Mociu. Fondurile vor susţine finisarea şi mobilarea unei locuinţe din Jucu, dar şi costurile logistice ale unei zile de voluntariat, pentru că echipa de înotători îşi doreşte să lucreze şi la amenajarea locuinţei.
Ileana Cheţan vrea să înoate 30 de lungimi de bazin
La prima impresie, Ileana e puţin timidă, dar prietenoasă. A învăţat să înoate acum un an şi jumătate, când a fost cu o prietenă la un curs de începători. Îi place să înoate singură, de aceea crede că îşi va surprinde colegii când îi vor vedea performanţa la Swimathon.
Imprezzio Global înoată în echipă
O echipă de 6 angajați de la Imprezzio Global participă la Swimathon Cluj, unde vor face ştafetă pentru a strânge fonduri. Mai mult, echipa a decis să participe şi la o zi de voluntariat în comunitatea Habitat din Jucu, pentru a ajuta la amenajarea locuinţei.
Echipa de înotători, încrezătoare în forțele proprii, a luat decizia de a participa la Swimathon împreună. „Exista dorința să ne implicăm pentru o cauză de ceva timp și toți avem o pasiune pentru sport și provocări. Ne-am decis să înotăm pentru această asociație fiindcă am empatizat cu nevoia unei locuințe. Acasă e locul este ți-e familia, unde te simți în siguranță și unde te pregătești pentru viitor,” explică Tudor Ciuleanu, managerul Imprezzio Global.
Cine e familia-partener pentru care înoată programatorii?
Tinerii programatori vor înota pentru o familie care locuiește în chirie într-un fost CAP, amenajat într-o locuință de 35 mp, în Mociu. Raveca Crișan își crește acolo, în condiții greu de imaginat, fiica și doi nepoți, care au rămas în grija ei după ce părinții lor au plecat, pe rând, la muncă în străinătate și au încetat să țină legătura cu copiii, sau să îi susțină în vreun fel.
Familia Crișan locuiește în două încăperi micuțe, într-un fost CAP, fără apă curentă, fără încălzire și cu o rețea electrică improvizată. Aduc apă cu bidoane și sticle de la 1 km distanță, iar în colțul încăperii, o sobă veche de lemne îi încălzește iarna. În ciuda condițiilor, familia e strâns legată. Copiii își fac temele împreună la o măsuță deasupra căreia atârnă un bec firav, iar în locuri de onoare, pe perete și pe un raft de dulap, stau poze cu copiii, toate făcute la școală.
Singura dorință a familiei Crișan e să rămână împreună. La finalul verii, vor trebui să plece din locul în care stau în chirie, fiindcă proprietarul a vândut clădirea și terenul dimprejur. Ideea de a locui într-o casă construită de noi le-a dat, pentru prima dată după mult timp, speranță pentru viitor. „Nu mi-a venit să cred, când mi-au spus că vom putea sta într-o casă Habitat. Pentru mine n-am mai sperat, nu mai aveam așteptări, deja a trecut mai bine de jumătate din viața mea în care am locuit în tot felul de locuri. Dar mă gândesc la copii, ei merită mai mult decât ce găsesc aici”, povestește Raveca Crișan.
Cum poți să te implici?
Orice persoană care vrea să susțină mutarea familiei Crișan într-o nouă locuință poate contribui online, pe site-ul Swimathon, sau să doneze la evenimentul în sine, care are loc sâmbătă, 2 iulie, de la ora 9.00, la Complexul de Natație „Universitas” al Universității Babeș-Bolyai.
—
*DISCLAIMER: Habitat for Humanity / Habitat pentru Umanitate Cluj este denumirea sub care asociația PRIMA DATĂ ACASĂ a funcționat până în luna octombrie 2017. În prezent, asociația nu mai are relații de afiliere cu Habitat for Humanity International, în urma deciziei luate de voluntarii locali de a-și continua activitatea în mod independent