Sanex se alătură cauzei locuirii decente

Angajații Sanex sprijină construcția comunității Habitat for Humanity Cluj din Jucu printr-o acțiune de voluntariat întreprinsă marți, 19 aprilie, unde asociația construiește 16 locuințe pentru familii care trăiesc în condiții inadecvate. Compania a mai contribuit la proiectul asociației printr-o donație de 500 mp de plăci ceramice (faianță și gresie) și adeziv.

Echipa de voluntari a ajutat la montarea faianței și a gresiei donate în bucătăriile și băile locuințelor Habitat. Astfel, angajații Sanex, care sunt implicați în procesul de producție și vânzare al produselor Cesarom, au putut să vadă cum munca depusa in fabrică isi gaseste finalitatea in personalizarea, ambientarea locuințelor familiilor partenere Habitat.

„Implicarea noastră în proiectele asociației este doar unul din pașii pe care i-am făcut pentru a ne apropia de comunitatea locală, în contextul unor investiții importante în ecologizarea și eficientizarea liniilor de producție. Ne bucurăm să vedem că produsele noastre pot oferi un trai decent pentru familiile care locuiesc în condiții improprii”

Sergiu Apolzan, Director de Vânzări şi Marketing, Sanex

ASOCIAȚIA PRIMA DATĂ ACASĂ

Construim un viitor mai bun pentru comunitate, printr-un program de locuire socială non-profit destinat familiilor cu venituri foarte mici și prin proiecte de intervenții constructive în sănătate și educație.

Leave a Comment