str. Năsăud nr. 22 sc. A ap. 7, Cluj-Napoca, Romania

Casele 19 și 20, în construcție la Jucu!

În comunitatea Britta Sofia din Jucu, construim două noi locuințe simple și accesibile. Pentru siguranța familiilor și a echipei, lucrările se desfășoară în regie proprie, fără a implica echipe de voluntari.

Echipa asociației PRIMA DATĂ ACASĂ continuă în luna decembrie lucrările de construcție la locuințele cu numerele 19 și 20 din comunitatea Britta Sofia, comuna Jucu. Aici, 16 familii s-au mutat deja în prima locuință decentă pe care au avut-o vreodată, alte două au primit cheile locuințelor și urmează să se mute, iar acum încă două locuințe sunt în construcție.

Amânate de starea de urgență – și de starea de incertitudine – lucrările au început în luna septembrie, exclusiv în regie proprie, fără a implica voluntari. Acest lucru presupune costuri mai ridicate, însă am pus pe primul loc sănătatea familiilor (care lucrează la rândul lor pe șantiere!), a voluntarilor care ar fi fost implicați și a echipei aflate zilnic la fața locului.

După trasarea și săparea fundației, turnarea plăcii de fundație și realizarea elevației, s-a trecut la ridicarea structurii de lemn a imobilului, care va include o garsonieră și un apartament. Până la Crăciunul 2020, structura de lemn va fi complet ridicată și protejată de intemperii – echivalentul unei clădiri aduse „la roșu” – urmând ca lucrările să continue din ianuarie 2021. Tot anul viitor urmează a fi selectate și cele două familii care vor beneficia de locuințele aflate în construcție; de regulă, acest lucru se întâmplă mai repede în cursul construcției sau chiar înaintea ei, însă procesul de selecție ACASĂ, unul riguros și pe baza unor criterii stricte, presupune vizitarea familiilor de către o echipă de voluntari, ceea ce nu se putea face în condiții de siguranță în timpul stării de alertă.

Ajută-ne să construim un „an nou diferit”

Avem nevoie de tine pentru a putea să construim mai departe! Munca noastră prin care ajutăm familii fără locuință să ajungă ACASĂ se bazează în exclusivitate pe contribuțiile donatorilor: oameni implicați, care înțeleg că o comunitate este mai puternică atunci când prosperitatea este accesibilă tuturor. Familiile partenere ACASĂ au parte de mai mult decât o locuință – își construiesc alături de noi un nou start în viață, findcă o casă sigură este temelia unei vieți cu sănătate, bucurie și prosperitate.

0
Click on a tab to select how you'd like to leave your comment

Leave a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.