18 familii au început deja o nouă viață în comuna Jucu, în cea mai nouă comunitate care a devenit ACASĂ. Trăiesc aici zeci de oameni care, pentru prima dată în viață, au o locuință decentă, pe care și-au construit-o atât prin eforturi proprii, cât și cu ajutorul a sute de voluntari.
O locuință decentă înseamnă o casă în care sănătatea părinților și copiilor nu mai este în pericol. Familiile selectate în programul ACASĂ sunt familii care muncesc, dar câștigă puțin, și pe care le găsim locuind în condiții greu de imaginat: sub acoperișuri care nu opresc o ploaie mai serioasă, în subsoluri pline de igrasie sau în clădiri fără toalete sau încălzire. În cazuri „fericite”, sunt primiți în apartamentul sau casa unor rude și trăiesc în supra-aglomerare, părinți, copii și bunici în aceeași cameră.
Datorită implicării sponsorilor și donatorilor noștri, am putut schimba destinele unor familii cu 2 până la 5 membri. La construcție au lucrat nu doar voluntarii, ci și familiile care s-au mutat mai apoi acolo, fiecare ajutând la casele vecinilor, ca într-o comunitate adevărată.
Proiectul comunității din satul Jucu de Sus a pornit în 2014: șantierul a prins viață mulțumită partenerului principal al acestei comunități, compania Ecolor.
Împreună, construim un viitor mai bun

În programul nostru de locuire, facem echipă cu The Fuller Center for Housing, o organizație globală fondată de Millard Fuller, creatorul unor programe de locuire prin care milioane de oameni și-au îmbunătățit condițiile de trai.
Prin intermediul Fuller Center, din 2022 am spus din nou „bun venit” voluntarilor internaționali pe șantierul nostru din Jucu!
Case care cresc odată cu familia
Toate casele din comunitatea Britta Sofia sunt gândite, de la fundație până la structura de rezistență, astfel încât să fie foarte ușor mansardabile în viitor, în cazul în care familia crește și are nevoie de mai mult spațiu. Mansarda aproape dublează spațiul util al casei, adăugând una sau două încăperi și o baie, în funcție de mărimea locuinței.

familii de
2 persoane
Garsonieră, 37 m2,
în casă tip duplex

familii de
3 persoane
Apartament cu două camere, 55 m2, în casă tip duplex,

familii de
4-5 persoane
Apartament cu trei camere, 66 m2, în casă tip duplex

Știri din comunitate
Mii de clujeni au ajutat nouă familii să aibă pentru prima dată o locuință decentă
Nouă familii de clujeni cu venituri mici au primit astăzi cheile primei lor case, ridicate în sistemul de construcție non-profit ACASĂ, conform misiunii noastre ca fiecare om să aibă o locuință decentă, simplă și accesibilă ca preț. Asociația a sărbătorit astăzi 17 ani de existență prin ceremonia de dedicare … Deschide
Sanex se alătură cauzei locuirii decente
Angajații Sanex sprijină construcția comunității Habitat for Humanity Cluj din Jucu printr-o acțiune de voluntariat întreprinsă marți, 19 aprilie, unde asociația construiește 16 locuințe pentru familii care trăiesc în condiții inadecvate. Compania a mai contribuit la proiectul asociației printr-o donație de 500 mp de plăci ceramice (faianță și gresie) … Deschide
Top managementul companiilor Knauf Gips și Knauf Insulation din șase țări a participat la construcția de locuințe pentru familii cu venituri modeste
33 de angajați din top și middle managementul companiilor Knauf Gips și Knauf Insulation din România, Serbia, Croația, Slovenia, Grecia şi Bulgaria au lăsat cravata și costumul pentru echipamentele de lucru pe șantier, salopetă și cască. Au fost timp de o zi voluntari pe șantierul comunității Britta Sofia din … Deschide