str. Năsăud nr. 22 sc. A ap. 7, Cluj-Napoca, Romania

Construim fundația unui viitor mai bun pentru două familii

Două noi familii vor putea beneficia de prima locuință decentă din viața lor, în 2021!
Două noi familii vor putea beneficia de prima locuință decentă din viața lor, în 2021, pentru că ne pregătim încă de acum să le spunem „bun venit ACASĂ”.

Pentru a întâmpina pregătiți un an nou, pe care ni-l dorim cu toții mult mai bun, am început în regie proprie construcția unui nou duplex – o casă simplă, pe structură de lemn, după planurile care stau la baza întregii comunități Britta Sofia din comuna Jucu.

Anul 2020 a făcut extrem de dificilă organizarea – în siguranță – a acțiunilor de voluntariat. De aceea, am luat decizia de a duce mai departe lucrările de construcții în regie proprie și într-un ritm pe care să îl putem susține: casa va fi ridicată până la un stadiu semi-finisat în acest an, iar primele luni ale anului următor vor fi dedicate finisajelor și ultimelor amenajări necesare.

În paralel, echipa administrativă a asociației continuă procesul foarte necesar de autorizare și avizare pentru extinderea cu alte locuințe a comunității, după ce duplexul acum în construcție va fi gata, dar și pentru branșarea noilor imobile la rețelele de utilități existente în zonă. Fiecare locuință construită de asociația ACASĂ este simplă, ceea ce înseamnă o soluție tehnică ușor de implementat (de regulă, pe structură de lemn) și eficientă din perspectiva costurilor, dar care să acopere toate nevoile de bază ale unei familii, inclusiv accesul la utilități. În același timp, locuința este accesibilă financiar, astfel încât să nu devină o povară pentru viitorii proprietari și să fie cu adevărat începutul unui drum mai bun în viață.

Ajută-ne să construim în continuare! În această perioadă, ne este greu să primim ajutorul voluntarilor pe șantier, pentru a prioritiza siguranța lor și a echipei noastre. Pentru ca programul nostru să meargă mai departe, construim în regie proprie – și te poți implica susținând financiar efortul nostru în favoarea familiilor care nu au un spațiu decent de locuit. Donează online, o singură dată sau lunar, și ajută-ne să avem împreună un AN NOU DIFERIT!

1
Click on a tab to select how you'd like to leave your comment

Leave a comment

I accept the Privacy Policy

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.