
ÎN PARTENERIAT CU:

Orice familie are nevoie, în primul rând, de o locuință decentă. Dar și de condiții bune când merge la medic. Și de condiții bune pentru copii, când merg la școală. Asociația ACASĂ acționează pe toate aceste trei paliere: locuire, sănătate și educație.
De aceea, din această toamnă parteneriem cu asociația BookLand Romania pentru a susține financiar proiectul de renovare a școlii din Copăceni. Investiția este posibilă datorită economiilor făcute de asociația ACASĂ într-un proiect de renovare a dispensarelor din mediul rural, unde am reușit să avem costuri scăzute făcând o mare parte din lucrări în regie proprie, cu resurse proprii. Am investit fondurile achitând costurile cu amorsa, colțarele, folia de polietilenă, racordurile și profile PVC pentru un corp de clădire; până la finalul proiectului, cu ajutorul a zeci de parteneri, asociația Bookland a mai ridicat un corp!
Experiența este radical diferită între România urbană și cea rurală – copiii de la țară învață în spații renovate ultima dată acum zeci de ani. Parteneriatul cu asociația Bookland, care derulează un program de renovare a școlilor în întreaga țară, este o șansă de a ajuta și în domeniul educației într-o perioadă în care activitatea este foarte intensă în programul de construcție de locuințe.
Andrei Aroneț, director de programe









