În luna martie, două noi familii au fost selectate pentru a deveni proprietare ale unor locuințe în comunitatea Jucu. Povestea familiei Bertalan, una din cele două familii, a mobilizat 4 voluntari și colegi de-ai noștri în strânge fonduri pentru a susține construcția acestor locuințe. Vlad, Monica, Iulia și Alex au devenit Galantoameni. În alte cuvinte, au renunțat la ceva important pentru ei (fumat, în cazul lui Vlad, a Monicăi și al lui Alex, respectiv cadourile de ziua de naștere, în cazul Iuliei) și strâng fonduri prin intermediul platformei Galantom.
Cine e familia Bertalan?
Istvan și Erika Bertalan sunt căsătoriți de 12 ani. Locuiesc, împreună cu fiica lor Noemi și cu bunica, într-o casă la o aruncătură de băț de centrul Clujului. E o casă veche de cărămidă, neizolată, cu o bucătărie micuță și un colț de baie, și o cameră unde toți încearcă să își găsească locul fără să deranjeze pe ceilalți.
În aceeași cameră lungă și lată de patru pași, e loc de un pat, un birou cu un calculator, două dulapuri, o masă cu două scaune puse lângă și o sobă micuță de lemne. Deasupra ușii, în peretele care a rămas doar cărămidă, sunt două rafturi de cărți.
Viața familiei a fost o serie de urcușuri și coborâșuri, despre care cei doi vorbesc cu deschidere. Erika poveștește despre toate locurile unde au stat în chirie, iar Istvan completează și el cu amintirile lui. Povestesc cu drag de lucrurile bune care li s-au întâmplat, dar găsesc și loc de umor și autoironie în nefericirile lor. Istvan a trecut, în ultimii 6 ani, prin două accidente de muncă. Când locuiau în Gherla, Istvan era pe șantier și i-a căzut un zid peste piciorul drept. Până la urmă, a trebuit să fie amputat de sub genunchi.
După aproape un an, a fost mai bine și a început să-și caute de lucru. Dar nu conta cât știa să facă sau cât era de muncitor, nimeni nu vroia să-l angajeze. „M-am apucat de izolații exterioare și totul a fost bine vreo doi ani. În perioada aceea ne-am mutat în casa asta. Lucram din coardă, așa că puteam să mă descurc fără să obosesc sau să mă doară. Apoi am tras o trântă de la etajul 4 și aia a fost a doua tură de spitale”, povestește Istvan. E autoironic când povestește, dar dedesubt simți un om care privește cu ochi clari tot ce i se întâmplă.
Soția și fiica lui sunt la fel de perseverente. Noemi, care în curând termină clasa a IV-a, face de toate prin casă. E sprijinul tatălui ei. Când pot, cei doi merg la pescuit. El îi toarnă forme de lut – ursuleți, căței, personaje din desene animate – pe care ea le colorează. Ea e cea care face decorațiuni de Crăciun, cadouri pentru colegi de școală sau prieteni de familie. Pentru ea, și-a făcut o colecție de ursuleți colorați. Iar Erika e cea care le organizează pe toate. Fie că e vorba de locul ei de muncă, de tratamentele lui Istvan sau ale bunicii, de școala și activitățile de dans ale lui Noemi, ea e cea care se asigură că s-au gândit la toate. De multe ori, se pune cu Istvan la masă și fac calcule și planuri. Cea mai mare bucurie a lor e că au început de curând să facă planuri pentru voluntariat și pentru viitoarea lor casă Habitat.
Cum arată un Galantom?
Motivat de perseverența și optimismul lui Istvan și al Erikăi, Vlad Hosu a renunțat la fumat în 3 aprilie. Mai are 7 zile din provocare. Nu i-a ieșit să renunțe de tot, dar se bucură că a mai redus din pachetul de țigări pe care îl fuma în fiecare zi. L-am rugat să ne povestească despre el și despre ce anume îl motivează în acest test personal.
Povestește-ne despre tine. Cine ești, ce faci, care sunt pasiunile tale?
Am 29 de ani, am crescut și trăiesc în Cluj-Napoca. Am o prietenă cu care sunt împreună de mai bine de un an, Andreea, pe care o iubesc foarte mult. Sunt programator de 10 ani. În ultimii doi ani am încercat să-mi deschid propria afacere. Împreună cu cofondatorul meu, am înființat SocialBee.io, o companie care ajută alte afaceri să-și crească prezența pe rețelele sociale, pentru a-și crește numărul de clienți.
Sunt pasionat de gadgeturi și tehnologii smart-home. Îmi place să văd cum tehnologia își aduce aportul în reducerea utilităților. Pe lângă asta, îmi place enorm să fac și să repar chestii prin apartament. Și sunt pasionat de baschet, e sportul meu preferat. L-am și practicat mult timp și, evident, urmăresc echipa U-BT Cluj-Napoca.
Cum ai aflat despre organizația noastră și punctual, despre familia Bertalan?
Despre asociație știu de mult timp. Despre familia Bertalan mi-a povestit Monica Tomuș, cu care am fost coleg în facultate și am rămas prieteni.
Ce anume te-a determinat să te implici?
Cum spuneam, am aflat despre Erika și Istvan de la Monica. Pentru mine decizia asta a fost o combinație de doi factori: am auzit povestea și am empatizat cu problemele lui Istvan, având în vedere că și eu am trecut în ultimii ani prin niște probleme destul de nasoale cu un picior și abia acum încep să mă recuperez cât de cât, să pot umbla normal. Apoi, mă tot las de fumat de mult timp, iar acum simțeam că motivația suplimentară mi-ar da acel mic avantaj de care am nevoie să mă las. Nu mi-a ieșit complet, am zile în care reușesc să nu fumez și atunci e un mic succes personal, am zile când fumez și atunci rămân dezamăgit cu mine. Oricum ar fi, mai importantă e donația în sine și faptul că renunț la ceva timp de o lună pentru a ajuta.
Care au fost primele reacții primite de la prieteni, colegi, legat de această campanie a ta?
Oamenii din jurul meu sunt fericiți: în primul rând pentru mine, iar din sprijin și înțelegând campania, cu promisiuni că echivalează donația mea la sfârșitul lunii, dacă reușesc să mai reduc din țigări în această lună.
Care e cel mai important lucru pe care ai vrea să îl știe donatorii care te susțin?
Aș vrea să știe că e mai puțin importantă campania de no smoking challenge în sine. E mai important să ne punem problema dacă ne putem permite să ajutăm, fie prin a renunța la ceva timp de o lună, fie prin a ajuta pur și simplu pentru că vrem.
Cum vezi impactul pe care îl produci prin această acțiune?
Sincer, mi-e un pic greu să-l văd pentru familia Bertalan, pentru că nu i-am cunoscut încă și pentru că n-am fost pe șantier. Sunt lucruri pe care țin destul de mult să le fac cât de curând. În plus, impactul e oarecum direct proporțional cu sumele strânse în campanie, care mai trebuie să crească ceva. Sper că sunt oameni care din donațiile făcute, sau share-ul pe facebook, sau buzz-ul creat, să devină mai conștienți de problemele altora.