Progres în proiectul C.O.R.E.

1 septembrie 2022

La doar trei luni de la startul proiectului C.O.R.E., principalele activități ale acestuia au făcut pași importanți înainte – au fost definite funcționalitățile noii platforme de donații, iar atelierul meșteșugăresc a prins formă în planurile arhitecților.

Noua platformă va permite oricărui susținător să facă o donație unică sau recurentă în nume propriu, să facă o donație-cadou pentru o altă persoană și chiar să organizeze propria mini-campanie de strângere de fonduri; în plus, fiecare donator va avea acces în timp real la istoricul donațiilor și va putea vedea modul în care folosim fondurile ce ne sunt încredințate. De la startul proiectului, un specialist I.T. care va avea rolul de Product Owner, specific acestei industrii, a tradus toate aceste cerințeîn termeni tehnici, iar odată cu selecția firmei de web development, va urmări îndeplinirea acestor cerințe, astfel încât la final donatorii să aibă parte de o experiență cât mai plăcută atunci când decid să ajute.

Un atelier meșteșugăresc finanțat prin proiectul C.O.R.E. ne va permite să organizăm activități de voluntariat pe tot parcursul anului, dar și să ne pregătim șantierul încă din sezonul rece, ceea ce înseamnă că vom putea scădea costurile de construcție și putem ajuta mai rapid mai multe familii.

De la startul C.O.R.E., viitorul atelier a fost nu doar imaginat, ci și proiectat de un arhitect, iar între timp proiectul a trecut și de etapa obținerii certificatului de urbanism.

acasa

Lorem ipsum amet elit morbi dolor tortor. Vivamus eget mollis nostra ullam corper. Natoque tellus semper taciti nostra primis lectus donec tortor.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.