O organizație non-profit se confruntă cu provocări din cele mai diverse în activitatea de zi cu zi, în special când activitatea este una complexă, precum cea de construcție. La acest lucru se adaugă și faptul că vorbim de un sistem non-profit, așadar unul care este gândit și organizat în favoarea familiilor-partener chiar și dacă acest lucru presupune eforturi suplimentare pentru organizație.
Din agendă
De la asigurarea calității lucrărilor la relația cu familiile și până la găsirea unei noi formule de echipă care să ne facă mai eficienți, toate au fost pe agenda Adunării Generale Extraordinare convocate în 6 iulie. Membrii asociației au fost invitați să se pronunțe cu privire la continuarea lucrărilor în comunitatea din Jucu, situația financiară a și rezultatele campaniilor de fundraising și modul de organizare al asociației.
O nouă organizare
Pentru mai multă eficiență în activitatea de zi cu zi și, în același timp, pentru reducerea la maxim a costurilor administrative, s-a deschis posibilitatea de a reduce numărul de membri în Consiliul Director și de a participa la ședințele acestuia la distanță. Directorul executiv, Călin Cîmpean, a fost invitat și a acceptat să se alăture Consiliului Director, care va lucra într-o nouă formulă, aproape de echipa organizației. În unanimitate, Călin Cîmpean a fost ales vicepreședinte de către Adunarea Generală.