Voluntarii Fuller Center se întorc ACASĂ

Kim Hallgren deschide sezonul de construcții „interatlantic”, cu o echipă de șapte voluntari din Statele Unite care construiesc locuințe pentru familii vulnerabile din România.

Kim, Beth, Bo, Jill, Susan, Brent și David sunt primii voluntari din afara României care vin să lucreze la Jucu în favoarea familiilor-partener ACASĂ. Echipa condusă de Kim Hallgren a început deja lucrul la duplexul 11 și la pregătirea materialelor necesare fundației duplexului 12.

Dacă nu știați cum se leagă fierul pentru armături, voluntarii americani pot da astăzi lecții, după zilele de practică pe șantier. Și-au exersat și abilitățile atletice, la sapă, hârleț și târnăcop, au contribuit la gletuirea clădirii atelierului CORE și au bătut recorduri de calitate și viteză la o operațiune dificilă: montajul de plăci OSB la înălțime.

Pentru că ne place să spunem povestea comunității din care facem parte, voluntarii au programat un tur ghidat al centrului istoric și o vizită la Parcul Etnografic.

De munca lor vor beneficia direct familiile Bica și Călean, care urmează să se mute în duplexul 11 după încheierea lucrărilor, la începutul anului viitor. Prin pregătirile pe care ne-a ajutat să le facem pentru duplexul 12, echipa Hallgren mai ajută încă două familii a căror selecție va începe anul acesta!

Familiile-partener ACASĂ, pentru care construim, sunt familii care nu au avut niciodată o locuință proprie, care au un venit obținut legal și care locuiesc, la momentul selecției, în condiții inumane – fără acces la utilitățile de bază sau în supraaglomerare. Familiile lucrează alături de voluntari la construcția locuințelor.

ASOCIAȚIA PRIMA DATĂ ACASĂ

Construim un viitor mai bun pentru comunitate, printr-un program de locuire socială non-profit destinat familiilor cu venituri foarte mici și prin proiecte de intervenții constructive în sănătate și educație.

Leave a Comment