O echipă de 50 de elevi și profesori din cadrul Transylvania College au construit în săptămâna 20 – 24 aprilie o locuință pentru o familie cu venituri modeste pe șantierul Habitat for Humanity Cluj din Jucu de Sus. Întreaga comunitate a școlii s-a implicat în acest proiect de-a lungul anului școlar, de la cei mici la cei mari, pentru a strânge fonduri care să acopere costurile materialelor de construcții.
Elevii construiesc una din cele 15 locuințe pe care asociația Habitat for Humanity Cluj le ridică la Jucu. În primele zile, au pregătit cadrele de lemn pentru pereți și acoperiș, au săpat șanțuri, pentru a putea ridica casa în a doua parte a săptămânii. Au ridicat structurile pereților și până la finalul săptămânii au placat cu OSB pe exterior o parte din locuință.
„Am petrecut 8 ore incredibile pe șantierul de la Jucu în cadrul proiectului de implicare in comunitate, ‚The House Raising Project’, inițiat de elevii din Transylvania College pentru a susține parteneriatul cu Habitat for Humanity Cluj. Din punct de vedere fizic, am simțit că prin munca mea contribui la clădirea unui cămin pentru o familie în dificultate. Din punct de vedere emoțional, am avut ocazia să îi cunosc pe elevii noștri în afara școlii și să formăm împreună o alfel de echipă. Cu toții am învățat să apreciem munca depusă în fiecare zi pentru a construi o casă și le mulțumim partenerilor noștri de la Habitat for Humanity Cluj pentru această oportunitate,” a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.
Săptămâna de construcție este cea cea mai importantă acțiune din proiectul „The House Raising Project”, cum a fost denumit de elevi. În cadrul acestui proiect, comunitatea școlii și-a propus să construiască o casă pentru o familie care locuiește în condiții inadecvate. Elevii au înotat la Swimathon în 2014, au vândut jucării la târgul de Crăciun, au vândut ciocolată caldă la cantina școlii și vor mai organiza astfel de activități până la finalul anului școlar. Scopul lor e să acopere cât mai mult din costurile materialelor de construcție, pe lângă participarea lor propriu-zisă la construcția casei.
„Colaborarea noastră cu Transylvania College este un parteneriat pe care noi îl prețuim în mod deosebit. Cea mai mare bucurie a noastră e că elevii și profesorii care s-au implicat în activitățile de strângere de fonduri participă și în construcția propriu-zisă a locuinței. Proiectul are cu totul alt înțeles când partenerul nostru poate vedea finalitatea proiectului și impactul pe care îl aducem. Ne-au molipsit cu entuziasmul lor și le mulțumim din tot sufletul pentru toate eforturile care le-au depus”, explică Horea Jurcan, director executiv Habitat for Humanity Cluj.